Instrument gratuit

Verifică automat o pagină a site-ului tău

Introdu adresa unei pagini publice. Instrumentul o deschide într-un browser Chrome și rulează verificările automate axe-core asociate criteriilor WCAG 2.x de nivel A și AA. Nu ai nevoie de cont și nu îți cerem adresa de e-mail. Raportul este gata, de regulă, în 1–3 minute.

Raportul este accesibil public prin linkul generat. Nu introduce adrese care conțin parole, tokenuri sau alte informații confidențiale — nici pagini interne ori linkuri de previzualizare.

Ce verifică instrumentul

  • Deschide pagina într-un browser Chrome și analizează versiunea disponibilă public, în starea încărcată automat.
  • Rulează verificările automate disponibile în versiunea axe-core folosită, asociate criteriilor WCAG 2.x de nivel A și AA.
  • Listează verificările eșuate, criteriile asociate, impactul estimat de axe-core și elementele afectate.
  • Include adresa finală și titlul paginii, astfel încât să poți confirma exact ce a fost analizat.

Ce nu poate confirma testul

Acesta este un test automat pentru o singură pagină, nu un audit complet al site-ului și nu o certificare de conformitate. Poate identifica multe probleme tehnice, dar nu poate confirma singur dacă ordinea de citire este logică, dacă toate funcțiile pot fi folosite complet cu tastatura sau dacă textele alternative descriu corect imaginile în context. Nu parcurge automat toate paginile, interacțiunile și stările posibile ale unui site. Aceste aspecte trebuie verificate manual — un raport fără probleme automate este un semn bun, dar nu demonstrează conformitatea cu WCAG sau cu obligațiile legale aplicabile.

Vrei să înțelegi ce presupune accesibilitatea web și ce obligații se pot aplica în România? Citește ghidul nostru.